ARRP România
Influencerii: componentă de PR

Hai cu noi pe Zoom, joi, 20 aprilie, ora 16:00! Continuăm seria întâlnirilor Open House cu o discuție despre rolul și necesitatea influencerilor în PR. Cătălin Hosu, președintele ARRP, îi are ca invitați pe Cristian China-Birta, Ines Nerina și Cătălin Striblea, într-o discuție pentru specialiști, experți și pasionați ai relațiilor publice, din organizații private și publice, indiferent de domeniul lor de activitate. Participarea este gratuită, iar datele de acces le veți primi după ce completați formularul de înregistrare.

Sondajul ARRP se va încheia în curând! Mai aveți doar câteva zile să-l completați sau, dacă l-ați început deja, să-l finalizați. Nu durează mult și ne va ajuta, pe voi și pe noi, să dezvoltăm industria românească de PR și comunicare.

Completează chestionarul

Recent, ARRP a încheiat un acord de parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara, pentru o colaborare cât mai strânsă cu Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării (PFC). Pentru început, membrii Consiliului Director al ARRP au răspuns întrebărilor studenților, iar cât de curând membrii ARRP vor deveni profesori asociați ai cursurilor post-universitare, de licență sau de master ale PFC.

A sosit și acel moment din an când puteți să vă plătiți cotizația anuală. Vă reamintim că membrii persoane fizice plătesc 200 lei/an (studenții și pensionarii – 50 lei/an), iar membrii persoane juridice 1.000 lei/an. Vă rugăm plătiți direct în contul RO56 RNCB 0072 0496 8339 0001; specificați „Plată cotizație 2023 membru [numele]” și trimiteți email cu dovada plății la arrp@arrpromania.ro. Iar dacă nu sunteți încă membri, aflați de aici cum să deveniți.

facebook  linkedin 

Ai primit acest newsletter de la un prieten? Abonează-te aici și îți trimitem veștile bune direct în Inbox.

Primești acest newsletter pentru că ești membru ARRP sau te-ai abonat pe pagina noastră. Pentru a modifica opțiunile tale de abonare la newsletter-ul ARRP, te rugăm utilizează linkurile de mai jos. 

Dezabonare   |   Modifică profil   |   Vezi online