Te invităm joi, 7 septembrie începând cu ora 17.30, să te alături unei discuții online organizată de ARRP, în cadrul căreia va fi explorat subiectul eticii și eficienței în pitch-ul de PR, cu scopul de a dezvolta un ghid de bune practici.
Evenimentul va aduce în prim-plan o diversitate de perspective. Planificăm să includem în dezbatere reprezentanți ai agențiilor/profesioniștilor de PR, reprezentanți ai clienților și persoane care au trăit această experiență (din industria românească de publicitate). Pe lângă invitații speciali, suntem bucuroși să avem alături prezentatori care vor împărtăși puncte de vedere internaționale și academice.
Întâlnirea va avea o durată de aproximativ 90 minute, se va desfășura pe Zoom, iar prezentările internaționale vor fi susținute în limba engleză.
Participarea este gratuită pentru specialiștii de relații publice, iar datele de acces la webinar vor fi transmise ulterior completării formularului de înregistrare.