Liderii industriei de relații publice din întreaga lume întrevăd o creștere a profiturilor în următoarele 12 luni, conform noului Raport ICCO World PR 2022-2023. Se anticipează că indexul de rentabilitate va fi 7,0 (dintr-un maxim de 10), în creștere de la 6,7 în 2021.
Liderii de PR, directorii și proprietarii de agenții care au participat la sondaj au semnalat că din partea clienților se remarcă o creștere a cererii pentru o gamă de servicii dincolo de PR-ul tradițional, cu un scor de 6,5, în creștere de la 6,1 în 2021.
Rezultatele arată că tot mai multe companii acordă o atenție sporită scopului corporativ (7,2, în creștere față de 6,9) și că directorii generali acordă mai multă atenție reputației companiei. În special, ESG se află între primele două domenii de investiții pentru fiecare regiune a lumii, cele mai importante teme sociale din acest an fiind sustenabilitatea și mediul.
Păstrarea angajaților esențiali este provocarea cea mai mare, la fel cum a fost și în 2021, o problemă deosebit de pronunțată în regiunile Asia-Pacific și Africa, urmată de motivarea personalului mai puțin experimentat și de dezvoltarea personalului debutant.
Metoda de măsurare cea mai utilizată și cerută de clienți privește datele de engagement, un indice care urcă pentru prima dată înaintea numărului de apariții. Conștientizarea și folosirea instrumentelor AMEC (Asociația Internațională pentru Măsurarea și Evaluarea Comunicării) a crescut față de anul 2021, 20% dintre respondenți utilizând-le frecvent.
Raportul arată că doar 30% dintre respondenți cred că industria reflectă demografia etnică a țărilor în care activează, iar 79% dintre agențiile la nivel global au acum o politică de incluziune și diversitate, față de 55% în 2021.
A crescut cu 12% proporția respondenților care au raportat că au avut o problemă de sănătate mintală, comparativ cu 2021. UK, America Latină și SUA se situează pe primele locuri în raportările de afectare a sănătății mintale. |