Etică și eficiență în pitch-ul de PR

Vă invităm joi, 7 septembrie începând cu ora 17.30, să vă alăturați unei discuții online organizată de Asociația Română de Relații Publice (ARRP), în cadrul căreia va fi explorat subiectul eticii și eficienței în pitch-ul de PR, cu scopul de a dezvolta un ghid de bune practici.

Evenimentul va aduce în prim-plan o diversitate de perspective și vă invităm să vă alăturați acestei inițiative. Planificăm să includem în dezbatere reprezentanți ai agențiilor/profesioniștilor de PR, reprezentanți ai clienților și persoane care au trăit această experiență (din industria românească de publicitate). Pe lângă invitații speciali, suntem bucuroși să avem alături prezentatori care vor împărtăși puncte de vedere internaționale și academice.

Întâlnirea va avea o durată de aproximativ 90 minute, se va desfășura pe Zoom, iar prezentările internaționale vor fi susținute în limba engleză. Participarea este gratuită pentru specialiștii de relații publice, iar datele de acces la webinar vor fi transmise ulterior completării formularului de înregistrare.

Data

sept. 07 2023
Expired!

Interval

17:30 - 19:00

Locație

Online

Organizator

ARRP Romania